Vor îngheța bucureștenii în case la iarnă? Radu Opaina: „Va fi dezastru! Dacă vara asta nu a venit apa caldă, vă dați seama ce se va întâmpla cu căldura?!” / Cum răspunde șeful termoficării din București/ EXCLUSIV

Vor îngheța bucureștenii în case la iarnă? Radu Opaina: „Va fi dezastru! Dacă vara asta nu a venit apa caldă, vă dați seama ce se va întâmpla cu căldura?!” / Cum răspunde șeful termoficării din București/ EXCLUSIV
Publicat: 22/10/2020, 18:00

Noul sezon rece va fi unul foarte greu pentru bucureșteni. Sistemul de termoficare din Capitală este „în pioneze”, fiind unul foarte vechi, construit în urmă cu mai bine de 50 de ani, ruginit și găurit. Ce s-a investit până în prezent, adică ce țevi s-au schimbat, reprezintă prea puțin pentru evitarea avariilor de la iarnă, spune Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România. Noul primar al Capitalei, Nicușor Dan, admite că va avea o problemă uriașă și riscă să devină „țapul ispășitor” al acestui dezastru, declară Opaina pentru Gândul.ro. În schimb, șeful Termoenergetica se declară mai optimist!

„Sezonul acesta va fi un adevărat dezastru, iar bucureștenii vor îngheța în case. Doamna Firea, care zice că a investit în rețeaua de termoficare, trăiește într-o bulă, iar noi, populația, trăim în realitate. Dânsa este departe de realitate și nu știe ce se întâmplă cu adevărat sub pământ!

Opaina: „Sute de mii de oameni vor avea de suferit în această iarnă”

Sute de mii de oameni vor avea de suferit în această iarnă. Dacă vara aceasta a lipsit atât de mult apa caldă, vă dați seama ce se va întâmpla cu căldura?! Atenție, apa caldă fiind un produs mult mai ușor de dat. Căldura este mai dificilă și mult mai greu de furnizat în condițiile actuale.

Bucureștenii vor avea nevoie de nororc, să nu le crape conductele din apropierea blocurilor. Iar acolo unde se va furniza căldura, aceasta va fi la parametri reduși, pentru că rețeaua nu poate ține debitul necesar”, a declarat, pentru Gândul.ro, Radu Opaina, președintele Federației Asociațiilor de Proprietari din România.

Potrivit președintelui FAPR, nici măcar o vrăjitoare cu puteri magice nu mai poate salva situația dramatică a sistemului de termoficare!

„Nici măcar o vrăjitoare nu ne mai poate ajuta în condițiile acestea. Minuni nu s-au pomenit în tehnică”

„Nici măcar o vrăjitoare nu ne mai poate ajuta în condițiile acestea. Minuni nu s-au pomenit în tehnică, pentru că ce nu faci vara și la timpul potrivit, totul se întoarce împotriva ta iarna. Și totul trebuia început de acum mai multe veri. Situația de acum este o consecință a unui management foarte prost al tuturor primarilor, din 1990 până în prezent”, spune Opaina.

Pe de altă parte, șeful termoficării din București este optimist și spune că iarna aceasta va fi mai bine decât în ultimele două sezoane!

Șeful termoficării: „Eu sper că va fi mai bine, pentru că programul de lucrări a fost într-un ritm foarte bun”

„Eu sper că va fi mai bine, pentru că programul de lucrări a fost într-un ritm foarte bun, încă de anul trecut. De exemplu, iarna trecută a fost mai bine față de acum două ierni, în sensul că numărul avariilor a fost mai redus. Mi-ar fi greu să spun, dar sper că ritmul mare de lucrări își va spune cuvântul. Am schimbat cât mai mult (țevi avariate – n.r.). Vom încerca să lucrăm și în perioada de iarnă, tot prin provizorate, fără să afectăm populația”, a declarat Alexandru Burghiu, director Termoenergetica, pentru Gândul.ro.

Șeful termoficării este însă contrazis de Radu Opaina:

„Sistemul de termoficare în prezent este cu mari probleme în proporție de 95% și trebuie minim 7 ani în care cineva să se ocupe serios de el, pentru a fi remediat”, explică șeful FAPR.

Ce poate face Nicușor Dan, noul primar ales al Capitalei?

„Nicușor Dan va fi țapul ispășitor al acestui sistem. Nici nu-și dă seama ce-l așteaptă, și politic, și administrativ, și social și mediatic. El va fi țapul ispășitor al problemelor actuale. Și este vina lui, pentru că s-a băgat și nu a știut unde se bagă”, spune Opaina.

Nicușor Dan: „M-am convins din nou că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie foarte dificilă”

De altfel, Nicușor Dan admite că sistemul este aproape de paragină:

„M-am întâlnit cu Claudiu Creţu, administratorul special al ELCEN, unul dintre specialiştii sistemului de termoficare al Capitalei. Am vrut să văd concret cum s-a lucrat în ultimii ani de zile în domeniul termoficării şi m-am convins din nou că sistemul de termoficare din Bucureşti e într-o situaţie foarte dificilă. E important de aceea să punem împreună, cât mai repede, cele mai bune idei şi soluţii pentru rezolvarea problemelor de sistem, dar şi a urgenţelor privind apa caldă şi căldura. E un proces greu şi nu trebuie să pierdem timpul, ci să venim cu soluţii”, precizat recent Nicușor Dan.

Opaina: „În prezent ne trebuie alt sistem, altă gândire, pe reguli moderne”

În ceea ce privește soluțiile, Opaina spune că trebuie să dispară cei 4.000 de kilometri de țevi de sub București!

„În prezent ne trebuie alt sistem, altă gândire, pe reguli moderne. Trebuie aplicat principiul „sursa cât mai aproape de locul de consum”. Deci trebuie să dispară cei 4.000 de kilometri de sub București.

O problemă foarte mare este și la rețeaua de gaze, pentru că și aceasta este foarte degradată și nu poate ține o creștere de debit dacă s-ar apela la acest sistem”, mai explică Radu Opaina.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare